Cătălina Grama este hotărâtă să facă o schimbare radicală, îndeplinindu-și una dintre cele mai arzătoare dorințe. Soția lui Paul Ipate a mărturisit că vrea să treacă la o nouă etapă din viața ei, însă deciziile luate în trecut o țin pe loc în acest moment.
Jojo este o persoană cunoscută în România, datorită aparițiilor sale pe micul ecran al românilor. Aceasta și-a făcut debutul în urmă cu 25 de ani, alegându-și un nume de scenă care să prindă la public, dar acest aspect avea să o urmărească de-a lungul timpului.
Pseudonimul Cătălinei Grama a fost inspirat din prescurtarea cuvintelor „jeune et jolie”, gândindu-se că oamenii vor fi impresionați de talentul și de frumusețea sa. Și așa a și fost.
Acum, însă, Jojo a devenit o mămică și o soție serioasă, iar la vârsta de 41 de ani nu mai are aceleași gânduri ca în tinerețe. Totuși, oamenii din jur utilizează în continuare numele de scenă, în loc de numele real, ceea ce a ajuns să o deranjeze teribil. Astfel, vedeta face tot posibilul pentru a scăpa de „Jojo”, prezentându-se în continuare drept Cătălina Grama.
„Eu îmi doresc în secret de ani să scap de ea, dar nu scap și atunci am trăit împreună mult și bine în toți anii ăștia. De ce? Pentru că ne maturizăm, pentru că depășim anumite etape, pentru că acest pseudonim a fost mai degrabă potrivit perioadei mele în care cântam, în care eram puștoaică. Chiar glumeam cu un coleg de-al vostru că-mi spunea mai devreme ‘doamna Jojo’, dar doamna Jojo e nimic, când o să ajungem la Tanti Jojo, ăla e ultimul nivel. Atunci știi că mai ai puțin de trăit. Vorbesc serios”, a declarat Jojo pentru Ego.ro.
Momentele frumoase din tinerețe nu au fost date uitării de către soția lui Paul Ipate. Aceasta se bucură în continuare în momentul în care vede că trendul pe care l-a creat în urmă cu mai mulți ani, a devenit viral pe rețelele de socializare, dar și pe TikTok. Astfel, versul „viața e roz și roz este lumea toată” a acaparat majoritatea postărilor din mediul online, însă nu multă lume știe că melodia este cântată de Cătălina, în perioada în care cocheta cu o carieră în industria muzicală.